La invitația europarlamentarilor Rareș Bogdan și Gheorghe Falca, președintele raionului Strășeni, Viorel Jardan, este într-o vizită de lucru la Parlamentul European cu sediul de la Bruxelles, însoțit de membrii Euroregiunii Siret – Prut – Nistru, în contextul statutului de utilitate publică.
Potrivit CR Strășeni, vizita a avut drept scop atragerea finanțării europene în contextul statutului de țară candidată a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
În discuțiile cu oficialii europeni, președintele s-a referit la prioritățile și necesitățile Republicii Moldova, în mod special ale raionului Strășeni, dar și la intensificarea relațiilor de colaborare și cooperare, dovadă în acest sens fiind Acordurile semnate cu Județele din România, precum și susținerea financiară a UE prin intermediul Programelor și Proiectelor de care beneficiem.
Mai mult decât atât, s-au discutat cele mai actuale teme precum îmbunătățirea nivelului de trai al populației, fortificarea economică, domeniul energetic, comerț, agenda de reforme și inclusiv domeniul politicii externe.
„Rămânem a fi onorați de invitația europarlamentarilor, asta oferindu-ne plus valoare, asumându-ne ulterior angajamentele și respectarea obligațiilor, bifând pașii concreți pentru parcursul european al țării noastre,” spune CR Strășeni.