La 30 mai curent, reprezentanții Biroului politici de reintegrare, Aurelia Barbaroș și Ivan Țurcan au participat la evenimentul solemn de încheiere a anului şcolar în instituțiile de învățământ cu predare în limba română, amplasate în localitățile din Tiraspol, Rîbnița și Doroțcaia.
În cadrul evenimentelor festive reprezentanții Biroului au venit cu un mesaj de felicitare din numele viceprim-ministrului pentru reintegrare, adresat tuturor elevilor, absolvenților, profesorilor și părinților cu tradiționala ceremonie „Ultimul sunet”, cu enunțarea înaltei aprecieri şi asigurarea deplinei susțineri pentru cultivarea, educarea şi promovarea valorilor naţionale.
De asemenea, a fost exprimată admirația pentru activitatea desfășurată de cadrele didactice care în pofida impedimentelor şi riscurilor artificial create, reușesc și continuă să educe copiii din stânga Nistrului în spiritul valorilor cultural-educaționale ale Republicii Moldova.