S-a dublat numărul Notelor Conceptuale depuse pentru apelul de Concurs în cadrul Programului „Satul European Expres”.
Astfel, în dimineața zilei de 16 mai 2023, cifra ajunge la 430 de inițiative înregistrate.
Până la ora actuală cele mai multe inițiative vizează domeniul construcției /renovării spațiilor de sport și agrement: -189 de Note Conceptuale, depuse.
Un număr de 91 de Note Conceptuale vizează reabilitarea clădirilor publice, iar pentru instalarea sistemelor de iluminat public au aplicat 72 de primării.
Totodată și renovarea Centrelor Culturale se atestă a fi printre domeniile cu cele mai multe inițiative. Astfel, 45 de primării solicită suportul Guvernului în acest sens, iar locuitorii din alte 33 de localități au decis că este necesar să se construiască stații fotovoltaice pentru anumite instituțiile publice din comunitate.
Dacă e să ne referim la distribuția pe raioane, atunci administrațiile publice locale din raionul Soroca dețin întâietate, cu 24 de inițiative înregistrate. Urmează localitățile raioanelor Edineț și Strășeni care au depus câte 19 Note Conceptuale.
Amintim că termenul limită pentru depunerea inițiativelor expiră astăzi pe data de 16.05.2023 ora 17:00. Primarii pot depune Notele Conceptuale la adresa: mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare 124, et.3.