Pe data de 7 august 2015, în incinta Casei de cultură din comuna Cocieri, a avut loc întrunirea de lucru, a grupului de experţi din cadrul autorităţilor publice centrale, cu deţinătorii de terenuri agricole amplasate după traseul Rîbniţa-Dubăsari-Tiraspol şi autorităţile publice locale de nivelul I şi II, din primăriile Molovata Nouă, Cocieri, Doroţcaia, Coşniţa şi Pîrîta. Grupul a fost condus de către viceministrul agriculturii şi industriei alimentare, dl Eduard Grama.
Principalul subiect discutat în cadrul întrunirii s-a axat pe situaţia deţinătorilor de terenuri amplasate după traseu, dintre care:
– Achitarea unei părţi a cheltuielilor efectuate pentru roada anului 2014 – nivelul achitării şi problemele ce au apărut pe parcurs;
– Compensarea pentru imposibilitatea prelucrării terenurilor menţionate şi obţinerii roadei de pe acestea, pentru anul 2015;
– Alte probleme, legate de activitatea posturilor vamale, activitatea pe perioada de iarnă, în legătură cu eventuala îngheţare a rîului Nistru.
Membrii grupului guvernamental au adus la cunoştinţa publicului principalele probleme legate de compensarea unei părţi a cheltuielilor îndreptate pentru prelucrarea terenurilor agricole amplasate după traseu, pentru roada anului 2014, ultimii 5 producători, neacceptaţi iniţial fiind repuşi în dreptul de a primi compensaţiile.
Referitor la anul 2015, s-a adus la cunoştinţă că un proiect de hotărîre de Guvern este pe masa grupului de lucru interministerial, urmează să fie definitivate principiile după care se va calcula o compensare pentru imposibilitatea prelucrării terenurilor sus-numite, compensaţii ce vor fi distribuite proprietarilor terenurilor, conform titlului de proprietate sau altor acte ce confirmă dreptul de proprietate asupra terenului. Alte informaţii la acest capitol vor fi disponibile după întrunirea în format 1+1 a viceprim-ministrului Republicii Moldova, dlui V. Osipov cu reprezentantul politic de la Tiraspol, dna N. Ştanschi, scrie dubasari.md.
Cu referire la traversarea rîului Nistru pe timp de iarnă, reprezentanţii Biroului pentru reintegrare au anunţat că mijlocul de transport cu pernă de aer de tip „Glisseur”, este în etapa finală de construcţie. Acesta va fi pus la dispoziţie de către o firmă de producere din Federaţia Rusă, o mare parte din mijloacele financiare destinate procurării acestuia fiind deja transferate producătorului. Pînă la începutul iernii acesta va fi pus la dispoziţie ÎS ”Bacul Molovata”.
Elena Ivanov