„Cu ceva timp în urmă am publicat un editorial în care atrăgeam atenţia asupra celei mai grave probleme, în opinia mea, cu care se confruntă Republica Moldova – criza demografică. Menţionam atunci că ţara pierde nu doar forţa de muncă care este motorul economiei, dar şi inclusiv muncitori calificaţi – cei ce aduc plus valoare tuturor proceselor în care sunt implicaţi. E o temă care mă preocupă mult, deoarece, ca om de afaceri, sunt pur şi simplu obligat să privesc lucrurile în perspectivă, iar perspectivele ce se prefigurează în acest sens nu sunt tocmai îmbucurătoare. Însă, dincolo de preocupări, trebuie să recunosc că sunt şi unele motive de a privi lucrurile optimist. Un astfel de motiv este şi recenta iniţiativă a ministrului Economiei şi Digitalizării, Dumitru Alaiba, care ţinteşte liberalizarea pieţei muncii. La concret, se propune modificarea Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, în sensul eliminării permiselor de muncă pentru cetățenii care vin din alte state. Şi nu din oricare state, ci din cele ale Uniunii Europene, plus unele ţări considerate cu economii bine puse la punct” – a scris Igor Roșca, director al „ROGOB” S.R.L. într-o nouă postare pe blogul său, informează PROVINCIAL.
Omul de afaceri, la întrebarea „ce va da aceasta la modul practic?” acest proiect, a răspuns: „Va creşte atractivitatea pieţei muncii din Republica Moldova pentru cei din exterior. Eventuala venire a noilor muncitori în Republica Moldova va suplini deficitul de forţă de muncă care se resimte în ţara noastră tot mai accentuat, dar şi va creşte atractivitatea RM pentru potenţialii investitori. Or, nu este un secret că unul din factorii principali ce determină venirea investitorilor pe o anumită piaţă este existenţa forţei de muncă, inclusiv a forţei de muncă calificate”.
„Aceşti factori, luaţi împreună, vor însemna nimic altceva decât un impuls puternic dat economiei naţionale. Dacă până acum puteam vorbi de creşteri economice anuale modeste (până la 3%), intrarea în vigoare şi implementarea iniţiativei menţionate ar putea face ca acest indicator să fie mult mai bun. Iar economia naţională are nevoie de un impuls, care să o îndrepte spre calea dezvoltării accelerate. Mai ales că, după cum afirmam anterior, acum este un moment oportun pentru a comunica astfel de impulsuri. Aceasta pentru că economia este receptivă la catalizatori îndeosebi după perioade de criză, iar în ultimii ani am avut de-a face cu minimum trei crize – pandemia, criza economică provocată de aceasta şi războiul din ţara vecină”, a explicat expertul în afaceri.
Igor Roșca a mai evidențiat în context că iniţiativa ministrului Alaiba se pare că merge mână în mână cu alt program de stat important, prezentat recent de Premierul Dorin Recean – programul 373. Esenţa acestuia este facilitarea accesului antreprenorilor la credite în condiţii avantajoase.
„Astfel, pe de o parte întreprinderile obţin acces la credite în condiţii acceptabile şi îşi pot redimensiona activitatea, iar pe de altă parte, pentru ca procesul de dezvoltare a business-ului să fie unul armonios, se soluţionează parţial problema cauzată de deficitul forţei de muncă”, a mai notat el, adăugând: „Preocupările la care m-am referit mai sus rămân în vigoare. Însă, deja este mai mult loc de optimism. Să vedem ce va urma…”.