Principalele probleme abordate în cadrul ședinței operative de la Soroca
În fiecare zi de luni preşedintele raionului Soroca dl Mihai Mîţu, convoacă şedinţa operativă, în cadrul căreia şefii serviciilor, direcţiilor, secţiilor din Aparatul Preşedintelui şi a subdiviziunilor Consiliului raional vin cu o dare de seamă cu privire la lucrul efectuat pe parcursul săptămânii precedente şi planurile trasate pentru săptămâna în curs.
Principalele probleme abordate în cadrul şedinţei operative din data de 10.08.2015 care necesită a fi soluţionate în mod urgent, se referă la evaluarea gradului de pregătire a instituţiilor educaţionale pentru noul an de studii 2015-2016 şi executarea lucrărilor de reparaţie a blocului sanitar la Liceul Teoretic „A. Puşkin”.
De asemenea a fost pusă în discuţie întrebarea cu privire la stocurile şi achiziţionarea cărbunelui pentru perioada rece a anului 2015-2016 de către autorităţile administraţiei publice locale de nivelul I. În sarcină pentru toţi şefii serviciilor, direcţiilor, secţiilor din Aparatul Preşedintelui şi a subdiviziunilor Consiliului raional s-a pus buna organizare a şedinţei extraordinare a Consiliului Raional Soroca pentru data de 13 august 2015.
Evaluarea săptămânală permite schiţarea unui tablou amplu al realităţii Raionului Soroca
Diana Munteanu