Comisia Electorală Centrală (CEC) a lansat Campania de informare „Cunoaște dreptul tău electoral”. Aceasta urmărește informarea despre noile prevederi ale Codului electoral , inclusiv în contextul desfășurării, în toamna acestui an, a alegerilor locale generale.
Campania reprezintă un ansamblu de activități cu caracter de informare, sensibilizare și consolidare a culturii participative în organizarea unor alegeri corecte și transparente. Timp de 4 luni, membrii și funcționari din cadrul Aparatului CEC vor participa la o serie de întruniri cu alegători, partide politice, ONG-uri, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale din țară și vor susține comunicări despre principalele modificări operate la legislația electorală și cadrul normativ.
Campania a debutat, ieri, la nordul țării, în mun. Bălți și raionul Glodeni unde, Președinta CEC, Angelica Caraman și, respectiv, Secretarul CEC, Alexandr Berlinschii, au avut întâlniri cu reprezentați ai autorităților administrației publice locale și ai entităților care participă în procesul de organizare și desfășurare a alegerilor. A fost făcută o prezentare a noutăților pe partea de mandat și competențe a organelor electorale, odată fiind instituite consiliile electorale de circumscripție, atribuțiile fortificate pe domeniul asigurării transparenței finanțării politice și organizarea secțiilor de votare.
Alte subiecte discutate au ținut de responsabilitățile APL în procesul de pregătire a alegerilor, gestionarea și actualizarea datelor din Registrul de Stat al Alegătorilor.
Așa cum în toamnă urmează a fi organizate alegeri locale generale, oficialii CEC au relatat despre particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la funcția de primar și de consilier local, particularitățile desfășurării campaniei electorale și regulile de participare la alegeri a cetățenilor cu drept de vot.
Campania „Cunoaște dreptul tău electoral” va continua săptămâna viitoare la Ocnița, Dondușeni și Strășeni.
Campania, organizată cu suportul PNUD Moldova, în cadrul Proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, finanțat de USAID și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, se va desfășura până în luna august și va ajunge în toate raioanele țării.