Un bărbat de 32 de ani, originar din oraşul Leova, este suspectat de către poliţie că ar fi săvârşit acţiuni violente, cu caracter sexual, asupra unui minor.
Astfel, la 5 august curent, în urma investigaţiilor efectuate de către angajaţii Centrului pentru combaterea crimelor informatice al Inspectoratului Naţional de Investigaţii, în comun cu Procuratura Generală, s-a stabilit că suspectul, funcţionar public, purta discuţii cu caracter obscen privind raporturi sexuale cu minori, de un an şi jumătate, prin intermediul reţelelor de socializare. Acesta, încerca să convingă minorii să accepte întâlnirea cu el, în scopul întreţinerii raporturilor sexuale în formă perversă.
De asemenea, poliţiştii au stabilit că sistemele informatice, conectate la internet, care erau utilizate la comiterea infracţiunii respective, erau amplasate atât la domiciliul, cât şi în biroul de serviciu al suspectului.
Ca urmare a percheziţiei efectuate în biroul de serviciu şi la domiciliul suspectului au fost ridicate: un sistem informatic, o unitate de memorie, un planşet, 2 telefoane mobile, mai multe discuri optice.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 26, 172 alin. 2, (pregătirea săvârşirii acţiunilor violente cu caracter sexual, săvîrşită cu bună-ştiinţă asupra unui minor), art. 175(acţiuni perverse) al Codului Penal al RM. Dacă bărbatul va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de la 5 la 12 ani.
În prezent, poliţia întreprinde măsurile necesare, pentru stabilirea utilizatorilor reţelei de „Internet”, care ar fi implicaţi în săvîrşirea acţiunilor perverse sau distribuirea imaginilor şi înregistrărilor video cu minorii atraşi în activităţile sexuale, precum şi identificarea persoanelor care nemijlocit comit abuzuri sexuale faţă de copii.
În acest context, poliţia atrage atenţia tuturor părinţilor/tutorilor asupra seriozităţii problemei mai sus menţionate şi recomandă acestora să fie precauţi şi să monitorizeze spaţiul virtual şi reţelele de socializare utilizate de copii, verificarea acestora fiind obligatorie.
Pentru mai multe detalii cu privire la metodele de protecţie a copiilor în Internet, puteţi accesa portalul www.siguronline.md, sau puteţi să ne contactaţi la numerele de telefon: (022) 577-177 (Unitatea de gardă a INI); mob. 078710293.
Elena Ivanov