În orașul Glodeni avansează lucrările de construcție-montaj a noii stații de epurare. Totodată, până în prezent, în localitate au fost montate 3 km de țeavă gravitațională și 1,7 km de țeavă sub presiune. Ulterior, urmează să fie renovată și stația de pompare a apelor uzate. Aceste lucrări de construcție-montaj sunt executate în cadrul unui proiect de dezvoltare regională implementat de ADR Nord din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).
Joi, 16 martie 2023, directorul specialiști ADR Nord au monitorizat șantierul viitoarei stații de epurare. La fața locului, reprezentanții ADR Nord au inspectat șantierul, constatând că lucrările de construcție-montaj decurg conform planului de execuție.
Circa 8.600 de locuitori ai orașului Glodeni vor beneficia de servicii de sanitație de calitate. În urma implementării acestui proiect, și locuitorii satelor Hâjdieni, Danu și Dușmani, precum și 561 de agenți economici și 25 de instituții publice din localitățile menționate vor avea posibilitate să aibă parte de aceleași servicii. Beneficiarii acestei investiții susțin că, în urma realizării proiectului, la Glodeni vor fi create 12 locuri noi de muncă.
Valoarea contractului de antrepriză constituie 18,6 mil. lei., resurse valorificate până în prezent în proporție de peste 58%. Banii sunt alocați din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Contribuția Consiliului raional Glodeni și a Primăriei orașului Glodeni este de 10% din suma alocată.
Lucrările de construcție-montaj, executate SRL „Valis”, au început în septembrie 2022. Durata de executare a lucrărilor în cadrul proiectului este de 12 luni.
Proiectul „Sisteme de sanitație moderne pentru cetățenii raionului Glodeni” a fost depus de Consiliul raional Glodeni în cadrul Apelului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023.