Diversificarea piețelor, creșterea productivității livezilor, prin cultivarea intensivă și utilizarea sistemelor de irigare, accesarea programelor naționale sau de subvenționare de la stat au fost discutate în cadrul întrevederii prim-ministrului Dorin Recean cu oamenii de afaceri din raionul Briceni.
Premierul a precizat că, „acum, eforturile noastre sunt concentrate pe accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană. Acolo există predictibilitate, iar piețele europene deja oferă un șir de oportunități pentru producători”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
Șeful Executivului a îndemnat agricultorii să examineze oportunitățile pe care le oferă Guvernul, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA).
De asemenea, premierul Dorin Recean a vizitat întreprinderea „Smarta-AS” din Grimăncăuți, care deține circa 60 de hectare de livadă de mere. Fructele cultivate ajung să fie comercializate pe piețele din Lituania, România, Arabia Saudită, Oman, Malaysia, prin portul românesc Constanța. Datorită programelor de subvenționare, finanțate de Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, compania a procurat un sistem antigrindină și a amenajat camere frigorifice pentru depozitarea fructelor, reușind, astfel, să își extindă afacerea.
Premierul Dorin Recean a apreciat faptul că administratorii companiei au reorientat fluxurile comerciale spre piața UE și a menționat că „Guvernul va continua eforturile de atragere a investițiilor în țară și de dezvoltare a infrastructurii locale și naționale, pentru a oferi condițiile necesare deschiderii și extinderii afacerilor”.