Secretarul de stat al ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare Iurie Scripnic a întreprins o vizită de lucru în raionul Hîncești. La întâlnirea cu reprezentanții autorităților publice locale și cu fermierii din regiune, oficialul a vorbit despre perspectivele dezvoltării sectorului zootehnic, accentul fiind pus pe politicile elaborate de minister.
Iurie Scripnic a atras atenția asupra necesității cooperării între fermieri, pentru a depăși mai ușor dificultățile ce apar într-o economie de piață. De asemenea, a trecut în revistă principalele aspecte privind armonizarea legislației naționale cu normele UE și mecanismele de subvenționare ce sunt în proces de elaborare pentru susținerea activităților agricole.
Programul agendei a inclus și vizitarea unei ferme de creștere a bovinelor de rasa Simmental, precum și a unei exploatații de creștere a ovinelor de rasa Karakul și a caprelor de rasa Saanen. Oficialul a aflat despre necesitățile de întreținere a animalelor, investițiile efectuate în dezvoltarea fermelor și oportunitățile de modernizare.