La 29 iulie, curent, șeful Inspectoratului de poliție Dondușeni împreună cu alți polițiști a efectuat o vizită la tabăra de odihnă pentru copii şi adolescenţi „Speranţa” din localitatea Plop, raionul Dondușeni.
În cadrul vizitei, polițiștii au desfăşurat diferite activităţi în cadrul cărora copiilor le-au fost reamintite regulile de securitate şi de comportament corect în locurile publice, consecinţele negative ale consumului de droguri, alcool şi tutun, precum şi riscurile la care pot fi expuşi în timpul vacanţei de vară.
Spre finalul discuțiilor, copiii au avut posibilitatea să facă cunoștință cu tehnica și mijloacele speciale din dotare a IP Dondușeni, și anume: arme, muniții, veste antiglonț. Deasemenea, copiii au urcat la volanul automobilelor speciale ale poliției, unde au claxonat, au pornit girofarul și semnalul sonor. Acest fapt le-a trezit interesul pentru alegerea în viitor a meseriei de polițist.
Reamintim, asemenea activităţi sunt desfăşurate în toate taberele de odihnă pentru copii pe întreg teritoriul ţării, acțiuni ce fac parte din Campania de informare pentru copii cu genericul „Cunoaşte-ţi drepturile împreună cu noi” desfăşurată de Inspectoratul General al Poliţiei.
Dina Roşca