În urma unui parteneriat de succes între Direcția generală educație din subordinea Consiliului raional Strășeni cu Asociația de jocuri intelectuale din Republica Moldova, ieri, a avut loc prima etapă a proiectului “Vocea ta contează”.
“Acest proiect este realizat de Asociația de jocuri intelectuale din Republica Moldova în parteneriat cu UNICEF Moldova, cu sprijinul UKAid Moldova, astfel a avut loc o sesiune de informare și prezentare pentru reprezentanții autorităților publice locale, pentru directori și reprezentanții consiliilor elevilor din raionul Strășeni inclusiv a refugiaților și reprezentanților minorităților etnice, în promovarea activă a păcii și dezvoltării durabile. Proiectul urmează să fie realizat în 3 raioane ale Republicii Moldova: Strășeni, Edineț și Taraclia,” spun autoritățile.
Totodată, potrivit CR Strășeni, câștigurile sunt promițătoare pentru elevii care se vor implica, pentru profesorii care vor dirija tot procesul și pentru instituția echipei câștigătoare din raion.
Prezenți la ședință, președintele raionului Strășeni, Viorel Jardan, și șefa Direcției generală educație, Lucia Caciuc, au susținut inițiativa și au încurajat pe cei prezenți să se implice și să creeze o concurență sănătoasă, astfel încât pe 31 martie, atunci când se încheie proiectul, rezultatele să fie din cele mai îmbucurătoare.