Un grup de arheologi şi studenţi susţin că Cetatea Soroca e mai veche decât se cunoaşte la moment. Arheologii sunt convinşi că fortăreaţa a fost construită în secolul al XV-lea, adică în timpul domniei lui Ştefan cel Mare. După numeroase săpături, au fost descoperite mai multe vestigii care demonstrează acest lucru, informează Mesager.
Săpăturile arheologice au început acum trei ani. Chiar dacă pe cetate există o placă care atestă existenţa ei din timpul domniei lui Petru Rareş, arheologii presupuneau că fortăreaţa a fost construită mult mai devreme. Săpăturile din acest an confirmă că, mult mai devreme, pe acest loc a existat o cetate din lemn construită pe vremea lui Ştefan cel Mare.
„Când am venit pe un panou scria că cetatea a fost fondată de către Petru Rareş. Astăzi suntem convinşi că cetatea a fost începută de Ştefan cel Mare şi drept argument serveşte o placă decorativă cu stema dinastică, stema de stat a Moldovei medievale pe care specialiştii o datează cu anii 1480-1490”, a declarat Ion Tentiuc, şeful Sectorului Arheologie de la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie.
„Cetatea este din secolul al XV-lea, sunt şi obiecte din secolul XIV, începutul sec XV. Pe locul acesta este o altă cetate din lemn şi pământ. Noi spunem de cetatea lui Petru Rareş este o continuitate a primii cetăţi care a fost din lemn şi pământ”, menționează Nicolae Bulat, muzeograf la Cetatea Sorocii.
Studenţii care au participat la săpături au găsit mai multe monede vechi, ghiulele și bucăți de ceramică. Ulterior, obiectele găsite vor fi predate Muzeului de Istorie și Etnografie din orașul Soroca.
Sursa: TRM