Ambasadorul Moldovei în Israel, Alex Roitman a avut o întâlnire productivă cu președintele Federației Autorităților Locale din Israel (FALI), primarul orașului Modi’in-Maccabim-Re’ut, Haim Bibas în cadrul căreia au discutat despre întreprinderea unor măsuri concrete pentru împărtășirea bunelor practici de management local.
Potrivit Ambasadorului, au fost abordate modalitățile de cooperare dintre Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și Federația Autorităților Locale din Israel (FALI) în vederea împărtășirii reciproce a experienței în identificarea măsurilor de planificare bugetară eficientă, crearea întreprinderilor municipale cu autofinanțare, etc.
„Am relatat despre inițiativele misiunii diplomatice menite să fortifice parteneriatele existente dintre localitățile dintre cele două țări, precum și vizitele și discuțiile cu primarii mai multor orașe din Israel și Republica Moldova pentru înfrățirea acestora. Totodată am propus stabilirea unui șir de acțiuni comune care vor intensifica cooperarea dintre cele două organizații,” spune Ambasadorul Moldovei în Israel, Alex Roitman.
Președintele H.Bibas a confirmat deschiderea FALI pentru colaborarea cu misiunea diplomatică și CALM, menționând potențialul existent în această sferă a relațiilor bilaterale. ”Cred că putem contribui împreună la dezvoltarea unor proiecte reciproc avantajoase”, a mai spus oficialul israelian.
De asemenea, a fost convenită participarea în anul 2024 a delegației primarilor din Republica Moldova la evenimentul MuniWorld, care reunește anual circa 800 de primari din întreaga lume.
FALI a fost fondată în anul 1938 și actualmente întrunește 203 localități din Israel: 75 orașe și 128 consilii locale