Șefa statului a adresat un mesaj cu prilejul Zilei autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală, subliniind că toți oamenii din țara noastră merită să trăiască mai bine în comunitățile lor.
„Având acces la fonduri europene, putem crea mai repede condiții de trai mai bune pentru fiecare. Pentru satele și orașele noastre, integrarea europeană înseamnă drumuri mai bune, apă curată la robinet, lumină pe stradă. Ea înseamnă dezvoltarea economică a localităților, deschiderea afacerilor locale, servicii de calitate și locuri de muncă. Localitățile noastre pot avea un asemenea viitor!”, a spus Președinta Maia Sandu.
Totodată, șefa statului a menționat că anul trecut a fost lansat programul „Satul European”, care finanțează proiecte de infrastructură și dezvoltare locală în comunitățile rurale: „Astăzi, jumătate dintre satele din Moldova beneficiază de acest program, iar mii de oameni au obținut un loc de muncă pentru realizarea lucrărilor prevăzute în aceste proiecte.Viața localităților din Moldova trebuie să se schimbe în bine. Aceasta depinde, în primul rând, de oamenii din administrația locală”, a subliniat Maia Sandu.
Președinta Maia Sandu a mai anunțat și că a semnat un decret privind acordarea de distincții pentru profesionalism și tenacitate în dezvoltarea comunităților locale unui grup de aleși și funcționari din administrația locală.
„Ziua autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală, pe care o marcăm astăzi, ne oferă prilejul să apreciem efortul tuturor primarilor, consilierilor și funcționarilor locali care muncesc cu dăruire în slujba cetățenilor. În condiții grele, acești oameni au reușit să schimbe în bine viața localităților”, a conchis șefa statului.