La 29 ianuarie curent, scena din incinta Casei de Cultură Hîncești a găzduit colectivul emerit al Republicii Moldova, Ansamblu de Cântec și Dans Popular ,, DUZ-AVA” din UTA Găgăuzia.
“Ritmul dansurilor înflăcărate, vocile puternice, dar și muzică instrumentală tipică zonei sudice au creat o adevărată sărbătoare pentru auzul și văzul fiecărei persoane prezente în sală. Coregrafia găgăuză, bulgară și moldovenească s-au împletit mlădios în mișcările dansatorilor. Cântecele tradiționale au transferat întregul public într-o excursie virtuală spre cultura UTA Găgăuzia,” spun autoritățile.
Cu ocazia desfășurării acestui concert, Bașcana Irina Vlah, prezentă la eveniment, a adus mulțumiri conducerii raionului pentru ospitalitatea de care au dat dovadă și pentru inima mare și caldă cu care a primit colectivul artistic. Totodată, Bașcana, a ținut să reitereze din nou despre sprijinul, dar și relațiile de prietenie care sunt garantate din partea UTA Găgăuzia în raport cu raionul Hîncești.
De asemenea, Iurie Levinschi, Președintele raionului a venit și dumnealui cu un mesaj de mulțumire și apreciere pentru Colectivul Emerit ,,DUZ-AVA” care duc cu mândrie gloria și faima atât a UTA Găgăuzia cât și a întregii țări la talia internațională.
Președintele raionului, însoțit de vicepreședinții raionului, Lilia Tănase și Anatolie Loghin au adus cuvinte de recunoștință conducerii unității teritorial administrative sudice cât și conducătorului artistic al ansamblului pentru dedicarea prin care sporesc frumosul și cultivă dăinuirea tradiției în rândul generației tinere.