La 24 ianuarie curent, în cadrul proiectului delimitării primare masive, de către Agenția Servicii Publice, reprezentant fiind Grișciuc Olesea și executantul lucrărilor Institutului de proiectări și organizare a teritoriului a fost organizată o ședință de lucru cu primarii satelor și comunelor și inginerii cadastrali din cadrul a 21 autorități publice locale în care vor avea loc lucrări de delimitare a proprietății private și proprietății publice.
“S-a adus la cunoștința participanților despre planul de lucru, graficul de executare a lucrărilor și procedurile de executare. Au fost discutate unele întrebări ce prevăd stabilirea hotarelor unității administrative teritoriale, stabilirea intravilanului localității, rezolvarea litigiilor de hotare, corectarea erorilor în urma lucrărilor efectuate anterior și respectarea prevederilor legislației ce ține de prezentarea informației cu privire la pregătirea listelor, suprafețelor, dreptului de proprietate sau posesie a bunurilor,” spune Primăria.
De asemenea, potrivit autorităților, se preconizează executarea lucrărilor pe o perioadă de un an cu condiția conlucrării eficiente între autorități publice locale, cetățeni și executantul lucrărilor.