Agricultorii care au realizat investiții în procurarea echipamentelor no-till, a sistemelor de irigare și bazinelor de acumulare a apei, au obținut granturi, în valoare totală de 285 000 dolari SUA.
Grantul va compensa până la 30% din valoarea investiției în tehnologii și practici ce asigură protecția solului, cu un plafon de 10 000 dolari per beneficiar. Astfel, în cadrul apelului, au fost selectați spre finanțare 34 de agricultori.
Programul de granturi destinate managementului durabil al terenurilor este implementat de Proiectul Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P), în cadrul Acordului de Grant semnat între Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în baza căruia țara noastră a obținut finanțare nerambursabilă în valoare de 3,105 milioane dolari SUA din sursele Fondului Global de Mediu (GEF).