O misiune a Băncii Mondiale (BM) a efectuat astăzi, 23 ianuarie 2023, o vizită de documentare în Regiunea de Dezvoltare Sud. Vizita a avut loc în contextul implementării, în raionul Cahul din Regiunea de Dezvoltare Sud, a proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova” (Moldova Water Security and Sanitation Project). Astfel, obiectivele întrevederii au vizat principiile de colaborare și scopurile de bază ale coooperării între BM și ADR Sud, informează PROVINCIAL cu referire la ADR Sud.
Alături de experți ai Băncii Mondiale, la întrevederea cu directorul și specialiștii Agenției de Dezvoltare Regională Sud au participat și reprezentanți ai Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală.
În cadrul întrevederii, directorul ADR Sud, Ion Pînzari a informat reprezentanții Băncii Mondiale despre specificul și domeniile de activitate ale instituției, referindu-se, în mod special, la proiectele de alimentare cu apă și sanitație implementate de ADR Sud și finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, din sursele Uniunii Europene, precum și din alte surse externe.
Directorul ADR Sud, Ion Pînzari, a ținut să menționeze că proiectele de infrastructură constituie o prioritate atât la nivel de țară, cât și la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud. Numai în domeniul aprovizionare cu apă și canalizare, în decursul celor 13 ani de activitate, instituția a implementat în sudul țării cu suportul partenerilor externi 9 proiecte de aprovizionare cu apă și canalizare în valoare totală de circa 15 mil. euro, inclusiv proiecte de anvergură cum ar fi “Construcția apeductului magistral Leova-Iargara”, “Construcția apeductului magistral Cahul-Lebedenco” ș.a.
“Abordăm cu maximă responsabilitate proiectele din acest domeniu deoarece îmbunătățirea infrastructuriii de utilități ar veni să asigure condiții de trai și de muncă mai bune pentru cetățenii din Regiunea Sud și ar crea oportunități de a dezvolta afaceri pentru potențiali investitori”, a declarat Ion Pînzari. În acest context, directorul ADR Sud a subliniat importanța atragerii în continuare de surse financiare externe pentru îmbunătățirea infrastructurii regionale și creșterea nivelului de trai al populației în regiune.
Menționăm că proiectul „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova” are drept obiectiv sporirea accesului la serviciile de alimentare cu apă și sanitație într-un număr de zone rurale și orașe selectate, consolidarea capacităților instituționale locale și naționale de prestare a serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare și asigurarea unui răspuns prompt și efectiv în caz de o criză sau situație de urgență.
Implementarea proiectului va fi posibilă grație unui împrumut în valoare de 44,1 mil euro oferit Guvernului Republicii Moldova din partea Băncii Mondiale și a unui grant din partea Guvernului Austriei în valoare de 1,55 milioane euro.
În sudul țării, proiectul vizează un șir de localități din raionul Cahul și urmează a fi implementat până în anul 2027. În acest sens, ADR Sud este unul dintre partenerii de implementare a proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”.
Ca rezultat al implementării proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”, circa 66.500 de cetățeni din regiunile de dezvoltare ale Republicii Moldova vor beneficia de condiții mai bune de acces la servicii de apă potabilă și sanitație. Prin intermediul acestui proiect, multe dintre persoanele beneficiare vor fi conectate pentru prima dată la o rețea centralizată de apă. De asemenea, aproximativ 100 de școli și 25 de instituții de asistență medicală din zonele rurale, vor beneficia de servicii mai bune de alimentare cu apă, sanitația și igienă.