Cu suportul Consiliului raional Strășeni, Instituția Medico-Sanitară Publică Centrul de Sănătate Strășeni a beneficiat de un aparat radiologic nou și ultra performant, Top 5 în Republica Moldova.
Potrivit autorităților, printr-un proiect, depus de administrația Instituției Medico-Sanitare Publice Centrul de Sănătate Strășeni, prin muncă, impunere și insistență a fost obținut un aparat radiologic Visares Vision V, țara producătoare fiind Serbia, fiind dotat și adaptat chiar și pentru copiii de până la un an.
Valoarea totală a proiectului este de 2,1 mln lei, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, a contribuit cu 1,3 mil lei, Consiliul raional Strășeni cu 750 mii lei, iar Instituția Medico-Sanitară Publică Centrul de Sănătate Strășeni cu 50 mii lei.
Între timp, Centrul de Sănătate s-a preocupat să repare capital fostul cabinet radiologic, adaptându-l la toate condițiile și cerințele impuse în regulamentul de utilizare a aparatului performant, creându-se și o intrare separată.
“Acest aparat era stringent necesar, cel vechi fiind din 1978, ne mai făcând față cerințelor, iar numărul radiografiilor într-o zi fiind limitate, personalul a fost instruit, cabinetul absolut adaptat, astfel din luna ianuarie aparatul va fi pus în funcțiune pentru toți pacienții raionului Strășeni,” menționează CR Strășrni.