Victor Petrov, deputat în Adunarea Parlamentară a Găgăuziei (APG), președinte al Mișcării Social-Politice «Gagauz Halk Birlii», în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, a anunțat despre intenția de a desfășura, în 2023, Congresul național al poporului găgăuz.
El a constatat că, în ultima perioadă, Autonomia Găgăuză și locuitorii ei tot mai des se confruntă cu atacuri fără precedent din partea cercurilor politice de la Chișinău.
„Reprezentanții partidului de guvernare și o serie de demnitari de stat etalează intențiile și planurile conducerii Moldovei de a lichida Autonomia Găgăuză. Ei consideră că este necesar de revizuit legislația și de restrâns împuternicirile Comratului, de facto lichidând fundamentul autonomiei”, a declarat deputatul de la Comrat.
Victor Petrov a remarcat că, asemenea declarații „anti găgăuze” fac parte dintr-un plan de discreditare a Găgăuziei și a structurilor sale politice.
În acest sens, el s-a adresat Bașcanului Găgăuziei, precum și președintelui APG, să reacționeze imediat la declarațiile făcute de exponenții partidului de guvernare și să solicite la nivel republican încetarea acestor declarații.
„Anunțăm în context că, reprezentanții poporului găgăuz vin cu inițiativa de a desfășura, la începutul anului 2023, un Congres național al poporului găgăuz”, a mai spus Victor Petrov, care a precizat că, în cadrul evenimentului, se va discuta despre situația social-politică din autonomie și din țară, precum și despre tentativele de destabilizare a situației din țară și a riscurilor asupra statalității.
tribuna.md