Reprezentanții Ministerul Mediului a Inspectoratului pentru Protecția Mediului și a Agenției Proprietății Publice au participat la o ședință de lucru, organizată în orașul Florești. Subiectul l-a constituit gestionarea gunoiștii din preajma Aeroportului Internațional Mărculești.
În cadrul ședinței au participat reprezentantul Oficiului teritorial, Soroca, al Cancelariei de Stat, primarul din orașul Florești, din satele Mărculești, Lunga, Pragila, Bănești și Ghindești, operatorul de salubrizare S.A. ,,Servicii Salubrizare Florești” și Administratorul Î.S. ,,Aeroportul Internațional Mărculești”. Autoritățile au constatat că, gunoiștea prezintă un adevărat risc pentru activitatea aeroportului astfel, fiind necesare măsuri concrete de remediere a terenului prin conservare și recultivare gunoiștii, inclusiv necesitatea identificării soluțiilor pentru localitățile Mărculești și Lunga pentru depozitar a deșeurilor.
Astfel, primarii și-au exprimat opinia din perspectiva conservării gunoiștii din preajma aeroportului internațional Mărculești, accentuând faptul că va fi necesară identificarea resurselor financiare pentru lucrările tehnice, inclusiv și unele dotări pentru compactarea deșeurilor. În acest sens, s-a propus ca o alternativă depozitarea deșeurilor la gunoiștea din satul Mărculești sau la gunoiștea din orașul Florești, pentru a eficientiza activitatea serviciului și a reduce numărul de gunoiști existente.
Ministerul Mediului a informat participanții despre etapele de implementare a proiectului ”Deșeuri solide în RM”, cu suportul BEI și BERD. Totodată, începând cu 2023, se va iniția proiectul pilot din RMD nr. 5, care includ raioanele Ungheni, Călărași, Nisporeni și relansarea dezvoltării de către BEI a studiului de fezabilitate pentru RMD nr. 7, care include și raionul Florești. În Republica Moldova sunt peste 1500 de gunoiști neautorizate, ceea ce afectează mult calitatea vieții cetățenilor, dar și dreptul la un mediu sănătos și curat.
Ședința a fost finalizată cu ieșirea în teren, la gunoiștea din preajma aeroportului internațional Mărculești și la gunoiștea din orașul Florești, fiind examinată starea reală și pentru a fi stabiliți pașii următori de remediere a situației în conlucrare cu APL Mărculești, Lunga și Florești, sub dirijarea OT Soroca al Cancelariei de Stat, având la bază și foaia de parcurs pentru dezvoltarea Î.S. ,,Aeroportul Internațional Mărculești”.
În final, autoritățile publice locale și-au manifestat disponibilitatea în vederea conlucrării cu instituțiile statului pentru eliminarea riscurilor generate de gunoiștea din preajma aeroportului internațional Mărculești. Iar pe parcursul primului semestru a anului 2023, vor asigura conservarea gunoiștilor.