Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, modificări la hotărârea Guvernului privind „Lista proiectelor prioritare de dezvoltare locală pentru finanțare din sursele Fondului național pentru dezvoltarea regională și locală” (FNDRL), inclusă în Documentul unic de program (DUP) pentru anii 2022-2024.
Modificările vizează includerea a șase proiecte de dezvoltare locală, la măsura care prevede „Creșterea capacităților de valorificare a surselor de finanțare a proiectelor investiționale finanțate din sursele partenerilor de dezvoltare” și excluderea altor două proiecte din DUP pentru care s-a constat neeligibilitatea obiectivelor stabilite.
Modificările propuse au fost aprobate de către Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale printr-o decizie aprobată la sfârșitul lunii octombrie anul curent.
După aprobarea proiectului, Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală va iniția procedura de semnare a contractelor de finanțare cu administrațiile publice locale ale căror proiecte au fost incluse, adițional, în Lista proiectelor prioritare de dezvoltare locală pentru finanțare din mijloacele FNDRL.