Ieri, 21 iulie, în cadrul ședinței operative a Aparatului central al MAIA, Directorul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, Petru MALERU, a prezentat softul agenţiei on-line-2015: modul de funcționare și utilitatea acestuia în cadrul procesului de subvenționare.
Dl MALERU a menționat că ”astăzi, la or. 08:00, a fost efectuată prima logare și în maxim 15 zile va începe procesul de achitări a subvențiilor”.
În continuarea prezentării softului, s-a vorbit despre componența de bază a softului-2015, interfața acestuia cu întreg sistemul de raportare, precum și despre introducerea datelor din dosarele solicitanților. Ca exemplu, a fost relevată fosta Măsură_2 (submăsura 1.7.2. Stimularea mecanismului de asigurare a riscurilor în agricultură), fiind redate toate rubricile aferente acestei submăsuri. De asemenea, s-a menționat faptul că, în premieră colaboratorii AIPA, care sînt responsabili de introducerea datelor, au posibilitatea de a genera on-line documentele relevante cu privire la activitatea solicitantului precum ar fi: date fiscale, datoriile față de buget, genurile de activitate agricolă, valabilitatea facturilor fiscale, numerele cadastrale și generarea datelor din RTA (Registrul Tehnicii Agricole) cu privire la înregistrarea tehnicii agricole ș.a.
Este important că softul-2015 a fost dotat cu mai multe facilități, printre care se regăsesc: accesul la arhiva electronică, istoricul solicitantului și generarea rapoartelor, inclusiv cu diagrame sau prezentări grafice. Pentru Submăsura 1.7.1. ”Stimularea creditării producătorilor agricoli de către băncile comerciale şi instituțiile financiare nebancare”, softul anul acesta va calcula automat mărimea sprijinului acordat.
La încheierea prezentării, Ministrul Ion SULA a apreciat lansarea softului, care va asigura transparenţa şi accesul liber al fiecărui beneficiar la vizualizarea dosarului depus, precum și informarea cu privire la starea acestuia.
Diana Munteanu