Zinaida Cebănaș, membru al Consiliului Raional Râșcani, reprezentant al Platformei DA, a venit cu un mesaj către râșcăneni. Potrivit spuselor sale, „un grup de consilieri „înscăunați pe vecie”, care au fost mai prin toate partidele existente, cu apetituri enorme și fără frică de Dumnezeu, azi de la PSRM, ȘOR și PAS, depășiți de toate normele moralei, astăzi fac politică murdară la Rîșcani”, informează PROVINCIAL.
„Trăim timpuri extrem de complicate, cu prețuri cosmice la tot. Când omul simplu prețuiește orice bănuț, președintele și vicepreședinții de raion, cu salarii de peste 20 mii lei, cu prilejul sărbătorilor de iarnă și pentru nu știu care rezultate remarcabile, vor mai ridica două premii a câte 50%, în total 100%. După cum zic ei, legea îi obligă.
Iată, în mai mult de 20 de ani cât am condus o întreprindere de succes, aici în RM, nici nu puteam să-mi închipui că atunci când treceam prin greutăți, să mă obrăznicesc așa. Dar ce m-a indignat cel mai mult e că, cum cunoașteți mulți, avem noi la Rîșcani un „vis-proiect”, inaugurat cu mare fast și speranțe în 2017, de către guvernarea de atunci – Piața Angro Rîșcani. La proiect s-a muncit alături de echipa ADR Nord și la care deja sunt investiți vreo 30 milioane lei. Numai în 2022, ca într-un sac fără fund, au încăput vreo 7 milioane lei,…în 2023 nu-s bani și ca în 2020 și 2021 – fără contracte. Comod – mâna întinsă. De ce să prinzi pește când îl primești gratis cerșind, cât va dura?”, a menționat consilierul într-o postare pe Facebook.
Zinaida Cebanaș a mai spus că, la capitolul – prioritizăm sănătatea – secția de Pediatrie de la spitalul Raional Râșcani unde un an în urmă era secția COVID, are prin ce geme, jale mare. Investiții pentru dezvoltarea și modernizarea în domeniul ocrotirii sănătății în anul 2023 – ZERO, nu mai țin minte așa ceva .
„Despre cum susținem talentele și copii dotați, întrebați de „moștenitorii” noștri, care pe parcursul a mai mult de 25 de ani ne-au dus faima în lume, iar la noi doar când au nevoie să le facă veselie, în rest – să se descurce. Rușine! Au mare noroc de Doamna Elena Crețu, care trăiește și respiră prin acești copii. Să-i dea Domnul sănătate și putere!
În schimb, bugetul aparatului președintelui s-a mărit cu 38,5% pentru aceeași perioadă, pentru activități culturale, când pentru colectivele model + 5,9%. Vă place? De altfel, de unde să ia bani pentru concerte electorale?
O altă „bubă coaptă” este atragerea investițiilor, zic că nu vin specialiști. Da, la salarii care nu sunt „la nici un nivel”, foarte atractiv -1,9% creștere în 4 ani. De ce să motivăm spre dezvoltare? E mai comod modelul de „consumator înrăit””, a mai comunicat exponentul Platformei DA.