S-a renovat sala Casei de Cultură din satul Chioselia Rusă, UTA Găgăuzia. Pentru implementarea proiectului de dezvoltare locală, Guvernul a alocat din FNDRL – 220.529,00 lei.
Astfel, potrivit ONDRL, urmare a implementării acestui proiect, peste 700 de locuitori, vor beneficia de condiții mai bune în Casa de Cultură.
Astăzi a avut loc recepția la terminarea lucrărilor, la care a fost prezent și specialistul ONDRL, Ion Badașcă. Reprezentantul oficiului conchide că, lucrările au fost executate prin prisma tuturor normelor în construcție.
„Cel mai frumos mod de edificare spirituală a societății, este s-o faci prin cultură, prin tradiție, prin promovarea tezaurului artistic. Este frumos, ca atunci când vorbim despre Programul Național „Satul European”, să vorbim și despre case de cultură, renovate”,- a spus Mihail Croitoru, directorul ONDRL.
Precizăm că, ONDRL a înregistrat până în prezent, 28 de proiecte finalizate:
– s.Ratuș, s. Cornești, s.Cașunca, s. Ursoaia, s. Sîngera, s. Zgărdești, s. Tîrnova, s. Cubolta, s. Grinăuți- Moldova, s. Făleștii Noi, s. Mascăuți, s. Vasilcău, s. Cotiujenii Mici, s. Bănesti, s. Zagarancea, s. Niscani, s. Dolna, s. Varvareuca, s. Baimaclia, s.Lopatnic, s. Marinici, s. Javgur, s. Cupcui, s.Troițcoe, s. Ivancea, s. Țibirica, s. Cuhurestii de sus, s. Chioselia Rusă.