Copii care îşi petrec vacanţa în tabăta „La Dumbravă”, au avut parte de o activitate deosebită şi oaspeţi neobişnuiţi. Aceştia au for vizitaţi de salvatorii-pompieri din Soroca, care le-au povestit despre profesia lor, mai mult, le-au propus să „guste” din meserie antrenându-i în mai multe concursuri.
„Această acţiune este desfăşurată anual de către Unitatea de salvatori şi pompieri a Direcţie Situaţii Excepţionale Soroca, pentru a familiariza copii cu meseria noastră, cu regulile de securitate şi regulile antiincendiare, dar şi pentru popularizarea profesiei” ne-a comunicat Serghei Djosan, şeful Secţiei planificare şi operaţiuni DSE.
Astfel copii au avut posibilitatea să participe la câteva concursuri în care au îmbrăcat uniforma de pompier la viteză; au învăţat cum se pregătesc spompierii şi salvatorii pentru intervenţie; au participat la o ştafetă la finalul cărei trebuiau să stingă un incendiu improvizat.
Totodată, specialiştii serviciului Protecţie civilă a DSE, le-au adus la cunoştinţă celor prezenţi regulile de acordare a ajutorului în cazul unui risc de înec, precum şi acordarea primului ajutor medical în asemenea situaţie. Exerciţiile practice au fost demonstrate în bazinul taberei.
Afară de impresiile deosebite, acumulate în cadrul activităţii, la finalul acesteia, participanţii activi au primit şi diplome.
Sursa: odn.info.md