Inspectorii de mediu din Leova, au efectuat razii cu privire la contracararea braconajului cinegetic, în comun cu Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Moldova, subdiviziunea teritorială Leova.
Potrivit IPM, au fost verificate 3 grupe de vânători, 25 de persoane membrii Societății, care efectuau vânătoarea la iepuri de câmp.
De către inspectorii de mediu a fost depistat un vânător, care se afla la vânătoare fără echipament de culoare galben-verzuie sau portocaliu- închis, conform prevederilor Hotărârei Guvernului nr.140, privind regulile de securitate la vânătoare.
Făptașul s-a ales cu proces-verbal și sancțiune contravențională în valoare de 1200 lei.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului recomandă: “Participanții la vânătoare să respecte cu strictețe regulile de comportament și de securitate în timpul aflării la vânătoare de port și folosire a armei în corespundere cu prevederile legii 130/2012 cu privire la, Regimul armelor și munițiilor cu destinație civilă”.