Locuitorii comunei Sărătenii Vechi, raionul Telenești, se vor mândri cu cel mai valoros edificiu, reparat și dotat. Ne referim la Casa de Cultură din localitate, care prin Programul Național „Satul European”, renaște valorile spirituale ale comunității.
Cu sprijinul Guvernului, din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, au fost alocați peste 7️⃣ milioane de lei, pentru renovarea edificiului.
Pentru a evalua demersul proiectului, Viceprim-ministru, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a efectuat astăzi o vizită în această localitate.
Potrivit primarei de Sărătenii Vechi, Cupcea Veronica, în cadrul proiectului de dezvoltare locală s-au realizat deja 80% din prima etapă a lucrărilor.
„Avem un volum mare de lucrări, întrucât spațiu cuprinde peste 1700 m2, dar asta nu ne sperie. Am așteptat 50 de ani această șansă. Cu sprijinul Guvernului, prin Programul „ Satul European”, contribuim la edificarea comunității, deoarece în interiorul Casei de Cultură, avem amenajat și Muzeul Satului, unde practic fiecare locuitor a adus, prin exponatele lor, o parte din spiritul familiei”, a menționat primara.
„Este îmbucurător să înregistrăm rezultate frumoase de la o zi la alta. Astăzi, jumătate dintre proiectele care fac parte din Programul Național „Satul European” sunt în derulare, iar 17 proiecte deja au cunoscut finalitatea.
Vizitele în teren, au menirea de a însufleți primarii, în procesul de implementare a proiectelor, prin abordare constructivă și respectuoasă. Moldova poate să renască, doar dacă fiecare dintre noi, va acționa în spiritul legii și al umanității”,- a subliniat directorul ONDRL, Mihail Croitoru.
Precizăm că, în cadrul Programului Național „Satul European”, sunt acceptate 492 de proiecte dintre care, 120 de proiecte, țin de domeniul construcției/renovării clădirilor publice, și 52 de proiecte, cu privire la restaurarea/reabilitarea/reconstituirea/conservarea monumentelor istorice.
sursa: ONDRL