La Butuceni a fost dat start lucrărilor de reabilitare a Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi” cu susținerea financiară din sursele Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală(FNDRL).
Agenția de Dezvoltare Regională(ADR) Centru, responsabilă de implementarea proiectului ce prevede lucrări de reabilitare a Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi”, a întrunit într-o ședință de inițiere propriu-zisă a lucrărilor de construcție, reprezentanții responsabili din cadrul tuturor structurilor implicate în realizarea proiectului regional. Astfel, la șantier au fost prezenți, directorul și managerul de proiect din cadrul ADR Centru, directorul Instituției Publice Rezervația Cultural-Naturală “Orheiul Vechi”, managerul local, responsabilii tehnici și reprezentanții Asocierii S.C. RESTACO S.R.L. și Pro Ex 2005 S.R.L., desemnați pentru executarea lucrărilor în cadrul proiectului de dezvoltare regională.
“Lucrările de reabilitare au început cu obiectivul de edificare a blocului cu sală de conferință multifuncțională, oficii și depozite. Totodată, în cadrul proiectului vor fi executate lucrări de conservare și amenajare a accesului pentru vizitatori, inclusiv persoanele cu nevoi speciale, către obiectivele turistice a Rezervației Cultural-Naturale “Orheiul Vechi. Urmează consolidarea și conservarea Băii medievale, lucrări de reconstrucție a valului de apărare și a sistemului de fortificare medieval cu săli de expoziție,” spune ADR Centru.
Amintim că, contractul de antrepriză pe proiect a fost semnat la sfârșitul lunii octombrie, și prevede executarea lucrărilor în termen de 14 luni. Valoarea lucrărilor planificate constituie 26 578 320.86 lei MDL, bani care vor fi acordați din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală.
“Prin realizarea obiectivelor propuse se urmărește sporirea valorificării sustenabile a patrimoniului cultural, evidențierea patrimoniul arhitectural cât și modernizarea infrastructurilor existente. Acest lucru va condiționa creșterea considerabilă a fluxului de vizitatori în zonă, fapt care va avea un impact benefic asupra comunității locale, va sprijini agenții economici din regiune și respectiv va mări aportul la bugetul local cât și la cel național,” adaugă ADR Centru.
Pentru a urmări o animație grafică a schimbărilor care vor avea loc prin intermediul acestui proiect accesează aici.