La Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, a avut loc, astăzi ședința Consiliului consultativ pe filiera acvaculturii. În cadrul discuțiilor, s-a atras atenția asupra necesității de promovare a unor practici sigure privind importul și comercializarea produselor de acvacultură.
În comun cu specialiștii de ramură din cadrul MAIA, cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, producătorii și procesatorii produselor de acvacultură, a fost examinat cadrul legislativ existent cu privire la cerințele sanitar-veterinare la importul şi plasarea pe piaţă a animalelor de acvacultură şi a produselor obţinute de la acestea, destinate consumului uman.
La fel, au fost analizate cazurile în care se depistează neconformități în loturile de pește introduse în țară și soluțiile de minimizare a riscurilor, pentru a asigura încrederea consumatorilor și protejarea intereselor acestora.
În scopul stimulării schimbului de experiență în acest domeniu, precum și pentru a spori capacitățile naționale existente, părțile au agreat ideea de a iniția discuții și consultări cu autoritățile sectoriale din Uniunea Europeană privind practicile aplicate la controlul introducerii pe piață a produselor de acvacultură.