Din anul1996, în Republica Moldova, în a doua duminică a lunii noiembrie este marcată ,,Ziua Națională a Tineretului”. Astfel, Primăria Călărași, Consiliul Local de Tineri, a pregătit o serie de activități și manifestări dedicate tinerilor, informează PROVINCIAL.
Potrivit autorităților, aceste activități au drept scop sporirea activismului civic și participării tinerilor în procesul de luare a deciziilor, activități referitoare la valorificarea potențialul creator al tinerilor, precum și oportunități de petrecere a timpului liber prin modalități non-formale.
“La concertul de vineri, 11 noiembrie vor evolua tinere talente călărășene: Zinica Potrîmba, Mihaela Luca, Regina Leahu și invitații speciali – trupa AKORD. Vă așteaptă și surprize plăcute,” spune Primăria.