La 1 noiembrie 2022, la sediul Misiunii OSCE din or. Tiraspol s-a desfășurat o nouă reuniune a experților pentru protecția mediului de pe ambele maluri ale Nistrului, la care au participat reprezentanții observatorilor și ai mediatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.
Pe agenda Grupurilor de lucru sectoriale au figurat mai multe probleme actuale precum: gestionarea bazinului râului Nistru, eficientizarea interacțiunii experților de la Chișinău și Tiraspol în domeniul schimbului de informații și al monitorizării calității mediului și alte subiecte ce țin de gestionarea domeniilor de care sunt responsabili.
O atenție specială a fost acordată aspectelor legate de combaterea braconajului și a pescuitului ilegal în bazinul râului Nistru, coordonarea perioadelor de prohibiție în perioada de reproducere naturală a hidrobionților ș.a. măsuri efective care contribuie la protecția biodiversității fluviului.
De asemenea, Chișinăul a reiterat necesitatea asigurării accesului liber al reprezentanților Serviciului Hidrometeorologic de Stat la posturile hidrometrice în perimetrul regiunii transnistrene în vederea monitorizării regimului hidrologic al apelor de suprafață ale râului Nistru, precum și asigurarea liberei circulații a angajaților Inspectoratului pentru Protecția Mediului, pentru efectuarea controalelor de necesare a agenților economici din regiune la obținerea actelor permisive în acest sens.
La finalul ședinței, experții au reiterat necesitatea asigurării unei activități dinamice în cadrul grupurilor de lucru sectoriale întru realizarea conformă și la timp a angajamentelor asumate în cadrul procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană.
Reamintim că, urmare a celor discutate la întrevederea reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din 28 octombrie curent, s-a convenit asupra necesității convocării în mod prioritar a mai multor grupuri de lucru sectoriale, inclusiv și a celui pentru protecția mediului.