Încă o promisiune îndeplinită de echipa Partidului „ȘOR” din Taraclia. Strada Karl Marx, o arteră importantă din orașul Taraclia a fost asfaltată și iluminată, după 30 de ani timp în care nu a mai fost reparată. De asemenea, a fost aplicat marcaj rutier și au fost montate borduri. Strada are o lungime de doi km, traversează orașul dintr-un capăt până în altul și pe aceasta circulă tot transportul care intră și iese din localitate.
Locuitorii orașului Taraclia au salutat cu aplauze inaugurarea străzii Karl Marx.
„Locuiesc pe această stradă din 1975. Inițial nu era niciun drum. Am fost și eu primar al orașului Taraclia, timp de patru ani. Atunci ni se aloca maximum 300 de mii de lei, bani cu care puteam acoperi unele găuri și atât. Acum asistăm la proiecte de construcție a drumurilor. Sincer să vă spun, nici nu găsesc cuvinte pentru a exprima recunoștința pentru tot ce se întâmplă în orașul nostru, pentru creșterea bugetului orașului, care permite implementarea unor asemenea proiecte mari”, a menționat Gheorghe Burlacov.
„Locuitorii orașului Taraclia îi sunt foarte recunoscători echipei Partidului „ȘOR”, în special lui Ilan Șor, pentru grija pe care ne-o poartă și pentru tot ce face pentru noi”, a menționat un alt locuitor al orașului.
„Drumul este foarte bun, mulțumim pentru toate eforturile pe care le depune echipa Partidului „ȘOR”. Anterior, drumul era plin de gropi, acum este de nerecunoscut”, a spus o femeie.
Potrivit primarului din partea Partidului „ȘOR”, Veaceslav Lupov, renovarea acestei străzi a costat aproximativ 12 milioane de lei. Lucrările de construcție a drumului au început în 2 iunie și s-au încheiat pe 27 octombrie.
„Acest drum a fost un proiect foarte complicat, întrucât anul acesta este unul dificil, ținând cont de tarifele mari pentru gaze și curentul electric, dar și pentru materialele de construcție. Le mulțumesc subantreprenorilor, care au efectuat lucrările calitativ și la prețurile pe care le-am negociat din start. Le voi răspunde și celor care spun că drumurile din Taraclia sunt reparate pe banii statului. Din 2018, fondul rutier este practic același. În acest an, a fost alocată suma de 3,6 milioane de lei, renovarea străzii Karl Marx a costat, însă, 12 milioane. Simțiți diferența, da? Banii necesari pentru reparația acestei străzi au fost alocați din bugetul local care s-au acumulat după ce toți plătitorii de taxe au fost convinși să-și onoreze obligațiile, nu cum era anterior, se eschivau, invocând diverse motive. Îmbucurător este faptul că oamenii au înțeles că trebuie să plătească impozite și taxe, deoarece simt că din banii lor sunt rezolvate o mulțime de probleme ale orașului. Bugetul orașului nostru a crescut, în ultimii trei ani, de șase ori. Îi mulțumesc și liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care este alături de noi în permanență și contribuie la modernizarea orașului. Marcajul rutier pe strada renovată a fost aplicat la inițiativa și contribuția lui”, a declarat edilul Veaceslav Lupov.
La evenimentul de inaugurare a străzii renovate a participat și deputatul Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu.
„Au trecut doar trei ani de la alegerea lui Veaceslav Lupov în funcția de primar. Sunt convins că nimeni nu regretă alegerea lui în această funcție. În tot acest timp, au fost date în exploatare mai multe proiecte importante și sunt convins că și de acum încolo veți avea parte de emoții pozitive. Anume astfel de proiecte asigură localităților perspectivă și îi determină pe oameni să rămână acasă, în țară”, a menționat Vadim Fotescu.
În context, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, la inițiativa căruia sunt implementate cele mai importante proiecte de infrastructură și sociale din orașul Taraclia, dar și în alte localități, a transmis un mesaj, prin videoconferință, în care i-a felicitat pe locuitorii orașului Taraclia cu ocazia inaugurării drumului.
„Mă bucur foarte mult că primarul orașului, prietenul meu, Veaceslav Lupov, își îndeplinește promisiunile făcute în fața dvs. Eu și întreaga echipă a Partidului „ȘOR” facem tot ce ne stă în putință pentru a moderniza orașul Taraclia. Din păcate, în prezent, suntem nevoiți să ducem o luptă cu dictatorii care ne distrug țara. Luptăm tocmai pentru a putea să inaugurăm drumuri, parcuri și alte proiecte importante menite să vă aducă confort și bunăstare. Din păcate, suntem nevoiți să luptăm cu un dușman intern, nu extern. Sunt convins că, împreună, vom învinge. Sunt sigur că locuitorii orașului Taraclia, dar și toți cetățenii țării noastre vor să trăiască bine. Vă dau cuvântul meu de onoare că vom face tot posibilul ca Taraclia să devină micul Nisa de Moldova”, a dat asigurări Ilan Șor.
Îmbunătățirea infrastructurii rutiere și asigurarea accesului la mai multe obiective și instituții cu menire socială sunt unele dintre cele mai importante proiecte ale Partidului „ȘOR” din Taraclia. În 2020, echipa formațiunii lui Ilan Șor a iluminat integral localitatea. În acest an, a fost finalizată reparația capitală a unei grădinițe, care și-a redeschis recent ușile pentru copii. De asemenea, în mai multe sate din raionul Taraclia au fost construite terenuri de joacă. În scurt timp, echipa Partidului „ȘOR” va inaugura un alt proiect important – modernizarea singurului și celui mai mare parc din centrul orașului Taraclia.