După şedinţa Guvernului Republicii Moldova, desfăşurată miercuri, pe 19 octombrie, în municipiul Ungheni, Secretarul de Stat al Ministerului Culturii, Ion Budeci a vizitat Biblioteca şi Muzeul în aer liber din satul Zagarancea, dar și Casa ,,La tătuca şi mămuca”, un obiectiv tradițional, inaugurat în vara anului 2022, cu scop de promovare a valorilor tradiţionale, de reabilitare a caselor țărănești și valorificarea lor turistică, realizat la iniţiativa primarului Vasile Gaviuc.
Ideea acestei Case a fost imlementată cu suportul autorităţilor publice locale, agenţilor economici, locuitorilor comunei, dar și grație proiectului ,,Promovarea egalităţii de gen prin prisma valorilor tradiţionale strămoşeşti” din cadrul programului ,,Eva”, finanţat de Uniunea Europeană.
Oficialii au discutat despre valorificarea, promovarea și protejarea patrimoniului național precum şi cercetarea arheologică a locului istoric ,,Zamca” din satul Semeni.
Agenda de lucru a Secretarului de Stat a inclus şi întâlnirea cu conducătorii instituţiilor de cultură din teritoriu, desfăşurată în incinta Palatului de Cultură din municipiul Ungheni, în cadrul căreia au fost abordate probleme legate de patrimoniul cultural şi învăţământul artistic din regiune.