Vor să reînfiinţeze Centrul Naţional de Terminologie în memoria lui Constantin Tănase
Postat: luni, noiembrie 3, 2014 . În Actual
Mişcarea Civică ”Tinerii Moldovei” solicită reînfiinţarea Centrului Naţional de Terminologie, care să poarte numele regretatului jurnalist Constantin Tănase. În acest sens, la 4 noiembrie, ”Tinerii Moldovei” vor adresa o petiţie cu expunere de motive Guvernului Republicii Moldova.
Pentru a-i cinsti memoria lui Constantin Tănase, apărător fervent al valorilor naţionale în Republica Moldova, ”Tinerii Moldovei” consideră că este potrivit ca această instituţie, pe care publicistul şi formatorul de opinie a condus-o în perioada 1994 – 1996, să-i poarte numele.
Centrul Naţional de Terminologie „Constantin Tănase” va fi înfiinţat pentru a promova o politică lingvistică adecvată noilor condiţii social-politice derivate din decizia Curţii Constituţionale în privinţa limbii de stat în Republica Moldova, care este cea română, şi de reglementările europene în domeniu, dată fiind calea pro-occidentală aleasă de Republica Moldova.
Instituţia creată va avea un regulament de funcţionare în baza unei Hotărâri de Guvern prin care se va stabili că este principalul organ ştiinţifico-metodic şi informativ-consultativ al Republicii Moldova în probleme de terminologie, ale cărui indicaţii vor fi obligatorii pentru toate ministerele, departamentele, organele autoadministrării locale, redacţiile ziarelor şi revistelor, întreprinderile, societăţile comerciale, instituţiile, asociaţiile şi organizaţiile din republică.
Astfel, Republica Moldova va beneficia de un mecanism de combatere a tuturor stâlcirilor de neîngăduit ale limbii române pe care cetăţenii moldoveni sunt nevoiţi să le îndure aproape zilnic în anunţuri, în publicitate, în locuri publice, în denumiri de firme, în documentele oficiale ale administraţiei, chiar şi în instituţiile de învăţământ. În prezent, se resimte nevoia acută de standardizare a terminologiilor pe domenii de activitate şi monitorizarea respectării regulilor stabilite.
,,Doar o societate care respectă limba și simbolurile naționale poate avea pretenția de a construi un sistem socio-economic viabil, care să asigure bunăstare membrilor săi. Considerăm că petiția noastră este un prim pas în acest sens, care ar readuce starea de fapt la normal și de care maestrul Constantin Tănase ar fi mândru”, a declarat Dinu Plîngău, preşedintele Mişcării Civice “Tinerii Moldovei”.
”Tinerii Moldovei” reprezintă o mişcare civică formată din persoane crescute după căderea comunismului, care au înţeles că independenţa presupune mai mult decât are astăzi Republica Moldova şi au decis să aducă un trai mai bun în casele moldovenilor, pentru a obţine adevărata libertate.
Elena Cojocaru