Urmare a începutului recoltării culturilor de toamnă (orz, grâu, rapiţă), Ministerul agriculturii şi industriei alimentare informează că, avînd în vedere condiţiile de secetă sporadică, înregistrate în perioada lunilor aprilie – iunie, curent, se constată o diminuare a recoltei medii per hectar cu circa 30 la sută, în raport cu nivelul preconizat: orz – 3,3 tone/ha pentru zona de Nord şi 2,3 -2,4 tone/ha pentru zonele Centru-Sud; grâu – 2,8 tone pentru zona de Nord, 2,4 pentru zona Centru şi 2,2 –zona Sud.
La recoltarea rapiţei au fost obţinute de la 2 tone, la 4,5 tone per hectar.
Conform datelor furnizate de Institutul de Cercetări pentru Culturile de Cîmp “Selecţia”, diminuarea recoltei la hectar este condiţionată de scăderea masei a 1000 boabe de la 40 pînă la 35 gr pentru soiurile selecţie autohtonă şi de la 43 la 35 pentru soiurile selecţie ucraineană (Odesa) ş.a., ceea ce în procente, constituie o scădere de 17-20 la sută.
Totodată, scăderea cu alte circa 10% a recoltei, este cauzată de reducerea mărimii spicului şi respectiv, a numărului de boabe.
Astfel, reieşind din recolta medie (2,5 tone per ha) şi suprafaţa insămînţată cu grâu de toamnă (340 mii ha), producţia va constitui în acest an, circa 850 mii tone, ceea ce reprezintă o cifră la nivelul mediei pe ultimii 5 ani agricoli, iar în raport cu anul agricol 2014, o scădere aproximativă de 250 mii tone.
Menţionăm în acelaşi timp că, în condiţiile de secetă, cînd volumele se reduc, creşte calitatea produsului. Ponderea grâului alimentar va înregistra, estimativ, 65-70 la sută.
Volumul grâului alimentar va constitui circa 550-600 mii tone, acoperind necesarul pentru asigurarea securităţii alimentare de 350 mii tone.
La dezvoltarea culturilor de Grupa a II: porumb boabe, floarea soarelui, soia, sfecla de zahăr, seceta a provocat o accelerare a fazelor de creştere şi dezvoltare a plantelor. Impactul va fi estimat în procesul recoltării.
În condiţiile meteorologice a unei zone de risc, în care se află Republica Moldova, unde seceta devine tot mai frecventă, diminuarea recoltei este un factor ordinar, care poate fi depăşit prin respectarea tehnologiilor moderne de lucrare conservativă a solului, utilizarea unor soiuri cu rezistenţă sporită (tolerante la condiţii de secetă), respectarea asolamentului şi utilizarea concomitentă a unui spectru larg de soiuri.
Diana Munteanu