Un exercițiu de evaluare a efectelor secetei din anul curent, asupra sectorului agricol din țara noastră, va fi efectuat de către o echipă de experți naționali și internaționali, cu suportul Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO).
Astfel, timp de trei săptămâni, evaluatorii vor merge în raioanele țării, pentru a purta discuții cu producătorii agricoli, cu reprezentanții autorităților publice locale și alte instituții de profil.
Scopul exercițiului este de a analiza metodologia de constatare a pagubelor la culturile agricole, precum și de a evalua impactul, amploarea și gradul de intensitate al secetei din acest an, asupra terenurilor cu culturi agricole. Ulterior, în baza datelor colectate, până la mijlocul lunii noiembrie, vor fi raportate rezultatele și comunicate recomandările experților.
Ministrul Vladimir Bolea a menționat că ministerul este interesat de rezultatele evaluării, întrucât autoritățile urmăresc minimizarea impactului secetei asupra activităților agricole și economice. Totodată, a declarat că recomandările echipei de experți vor fi utile în procesul de dezvoltare a sectorului agricol și de elaborare a politicilor naționale de subvenționare.