Marți, 7 iulie 2015, la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Bălți a avut loc prima ședință a grupului de lucru pe marginea unui concept de proiect de îmbunătățire a eficienței energetice în această instituție preuniversitară de învățământ.
În cadrul ședinței, a fost prezentat Conceptul de proiect viabil (CPV) și s-a discutat despre constituirea grupului de lucru pe proiect și colectarea datelor pentru elaborarea unui Studiu de prefezabilitate. La eveniment au participat reprezentanți de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), Primăria municipiului Bălți, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” și experți din cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
La întrunire, Constantin Bândiu, șeful Secției managementul proiectelor din cadrul ADR Nord, s-a referit la procesul de identificare a proiectului și a comunicat că ADR Nord va crea un grup de lucru responsabil de acest proiect.
La rândul său, Ion Munteanu, consultant național în Eficiență energetică, a prezentat detaliat etapele de dezvoltare a proiectului și a explicat abordarea privind reabilitarea integrală a clădirii prin izolarea termică a pereților, acoperișului, subsolului și schimbarea geamurilor, a sistemelor de ventilare etc.
Reprezentanții instituției de învățământ au prezentat consultanților pașaportul clădirii, în ediție nouă.
În timpul vizitei s-a constatat că aproximativ 37 de geamuri sunt noi. Ulterior, conducerea liceului le va oferi consultanților MSPL date tehnice referitoare la geamurile noi instalate.
În cazul proiectului de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Bălți, specialiștii urmează să elaboreze un studiu de prefezabilitate, activitate realizată în cadrul proiectului MSPL, implementat de GIZ și sprijinit financiar de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul României și Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida). Ulterior, proiectul poate avea șanse sporite să obțină finanțare.
Amintim că, în rezultatul desfășurării mai multor ateliere de lucru privind implementarea Programului regional sectorial (PRS) în domeniul Eficiența energetică (EE) în clădirile publice, în Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN) au fost selectate 5 CPV-uri. Acestea urmează a fi implementate în municipiul Bălți, precum și în raioanele Fălești, Sângerei, Edineț și Râșcani.
Atelierele de lucru menționate au fost organizate în cadrul proiectului MSPL, aria de intervenție 2, „Planificarea și Programarea Regională”, care urmărește scopul să acorde suport Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și agențiilor de dezvoltare regională în cadrul procesului de planificare regională în sectorul Eficiența energetică. Activitățile au avut loc cu sprijinul Guvernului Suediei.
Amintim că, la 13 februarie 2014, Consiliul de Dezvoltare Regională Nord a aprobat PRS în domeniul EE (clădiri publice). Documentul reprezintă un instrument operațional de planificare regională ce va spori capacitatea autorităților publice locale în domeniul elaborării proiectelor regionale durabile și va crea condiții pentru dezvoltarea proiectelor de eficiență energetică în nordul republicii.
Diana Munteanu