În scopul implementării Programului Național de Împădurire/Reabilitare a fondului forestier, cu titlu de informare, la 26 septembrie 2022, a avut loc întrunirea autorităților publice locale de nivelul I și II cu șefa Oficiului Național de Consultanță în Silvicultură (Institutul de Cercetări și amenajări Silvice), Liliana Șpetoc.
În cadrul discuţiilor s-a făcut o trecere în revistă a măsurilor prioritare și a etapelor de realizare a Programului. „Au fost reiterate activităţile derulate până în prezent în care autoritățile publice au identificat terenurile pentru împădurire/reabilitare cu aprobarea deciziilor respective de către Consiliile locale. Acestea fiind urmate de etapa inventarierii terenurilor și a elaborării contractelor de asociere civilă în parteneriat în domeniul discutat. După ce se preconizează ieșirea în teren a specialiștilor pedologi, menajiști și botaniști, care vor veni cu propunerile de rigoare privind speciile, numărul arborilor reieșind din aspectul pesajistic, ecologic, etc.,” spune CR Ștefan Vodă.
Programul Naţional de Împădurire şi Reîmpădurire prevede plantarea cu vegetaţie forestieră pe o suprafața de 100 000 hectare.
Menționăm că prima acțiune de plantare în cadrul Programului a fost realizată în raionul Ștefan Vodă. Zece hectare te teren din componenţa Parcului Național „Nistrul de Jos” au fost plantate cu arbori de plop și stejar la 20 martie curent.