Lucrările de construcție a drumului de ocolire a orașului Comrat, o șosea nouă ce include șase poduri, vor fi finalizate în scurt timp. Aceasta înseamnă că transportul de mărfuri nu va mai traversa municipiul Comrat, iar vehiculele vor putea merge cu o viteză mai mare în drum spre sudul țării.
În luna august, pe cei 18,3 kilometri de drum, care constituie șoseaua de centură a orașului Comrat, au avut loc ultimele lucrări de aplicare a marcajului rutier.
„Este faza finală. Au fost instalate parapete metalice, va fi conectat iluminatul stradal în intersecții”, a explicat consultantul la Administrația de Stat a Drumurilor, Victor Ungureanu, venit să inspecteze șantierul.
Construcția a început în anul 2019 și are o valoare de 29,4 milioane de euro, bani împrumutați de Guvern de la Banca Europeană de Investiții. Lucrările sunt executate de Compania turcă Onur Construction.
Drumul are cinci sensuri giratorii, cinci poduri și un pasaj peste calea ferată. „Construim drumuri după standarde europene, deci sunt cele mai înalte standarde de calitate. Garanția pe care o oferim este de doi ani, dar ne așteptăm ca, cel puțin 10 ani, aici să nu fie nevoie de lucrări de reparație sau mentenanță”, spune Bulent Tatar, manager de proiect la Compania Onur Construction.
Pentru municipiul Comrat, drumul de ocolire înseamnă mai multă liniște și reducerea considerabilă a traficului rutier. Până acum, camioanele de marfă treceau pe drumurile municipale, pe lângă case, provocând degradarea carosabilului și a locuințelor.
Șoseaua de centură a orașului Comrat face parte dintr-un proiect amplu de reabilitare a drumului M3, care duce la Giurgiulești. Artera va face mult mai rapidă și mai sigură deplasarea spre zona de sud. „Obiectivul nostru este că toate proiectele de infrastructură a drumurilor să se facă în termen și calitativ”, spune vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Ministerul lucrează în prezent la un plan de reabilitare a drumurilor naționale și regionale pentru următorii șapte ani, pe care îl va aproba în toamnă. „Ne dorim ca toate drumurile naționale să fie într-o stare foarte bună. Înțelegem că bugetul țării nu este suficient pentru aceste lucrări și vom atrage resurse financiare de la partenerii de dezvoltare”, a adăugat Andrei Spînu.