Ministerul Sănătății informează că a anulat concursul pentru ocuparea funcției de director al Spitalului Clinic Bălți. Un ordin în acest sens a fost semnat de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, vineri, 16 septembrie curent, informează PROVINCIAL.
“Concursul a fost anulat deoarece în cursa pentru funcția de director al SC Bălți a rămas o singură persoană, după ce celălalt candidat s-a retras, nefiind posibilă asigurarea competitivității,” spune Ministerul Sănătății.
Totodată, potrivit Ministerului, un alt concurs pentru ocuparea funcției de director al SC Bălți va fi lansat ulterior.