La 18 septembrie 2022, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” se va desfășura Festivalul republican al etniilor, ediția a XXI-a, cu genericul „Unitate prin diversitate”, unde va fi prezentat un colaj artistic compilat cu elemente tradiționale ale culturii etniilor, informează PROVINCIAL.
Festivalul este organizat de Agenția relații Interetnice și Primăria Municipiului Chișinău, în parteneriat cu Consiliul Coordonator al organizațiilor etnoculturale.
Evenimentul revine după doi ani de pauză din cauza pandemiei prin infecția COVID-19, iar obiectivul Festivalului este valorificarea și perpetuarea tradițiilor minorităților naționale, precum și dezvoltarea dialogului intercultural, consolidarea relațiilor de prietenie între reprezentanții diferitor etnii, care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova.
Participanții la eveniment vor avea ocazia să facă cunoștință sau să reîntâlnească bogăția multietnică și să se informeze asupra specificului interculturalității din republica noastră. Aici vor fi prezentate porturile populare, dansurile tradiționale, precum și expoziții, prezentări, master class-uri.
Locuitorii și oaspeții capitalei, interesați de diversitatea culturală autohtonă, vor avea posibilitatea să viziteze curțile etnice, să urmărească prestația artiștilor consacrați și a ansamblurilor minorităților naționale conlocuitoare.
La ediţia din acest an a Festivalului Etniilor participă circa 40 de organizaţii etnoculturale, ce reprezintă 35 de etnii și 16 colective artistice din raioanele republicii.