La 15 septembrie curent, consilierii raionali s-au întrunit în ședința autorității deliberative raionale. Convocarea ședinței extraordinare a fost determinată de necesitatea audierii raportului semi-anual privind executarea bugetului raional, 2022 și a corelării bugetului raional aprobat cu Legea bugetului de stat pentru anul 2022, informează PROVINCIAL.
Ședința a fost prezidată de consilierul Serghei Prisăcari. În cadrul ședinței au fost puse în discuție 24 proiecte de decizie.
Dezbateri aprinse a generat refuzul președintelui raionului de a prezenta raportul semi-anual privind executarea bugetului raional, întrucât această chestiune a fost examinată pe larg la ședințele comisiilor de specialitate din ajun.
Lucrările ședinței au decurs prin aprobarea unor decizii fără examinare detaliată, întrucât au fost examinate și s-a ajuns la consens în comisiile consultative.
Consilierii au aprobat un șir de programe și acorduri în domeniul social cum ar fi:
- Programul raional de asigurare cu cadre medicale a instituțiilor Medico-Sanitare Publice din teritoriul administrat pentru anii 2022-2026;
- Acordul de colaborare cu Asociația Obștească „CCF Moldova-Copil, Comunitate, Familie”;
- Acordul de parteneriat cu Asociaţia Obştească Moldova AID cu privire la crearea şi dezvoltarea Serviciului „Centrul de reabilitare socio-medicală pentru copii cu dizabilități;
- Programul teritorial al raionului Rîșcani de răspuns la tuberculoză pentru anii 2022-2025.
- Au fost alocate mijloace financiare pentru soluționarea diferitor probleme din raion, a fost actualizat Programul lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a drumurilor publice pentru anul 2022.
La această ședință și-a prezentat demisia dl Eugeniu Frecăuțanu, șef, Secția Construcție, Gospodărie Comunală și Drumuri și vicepreședinta raionului dna Daniela Ciumac.
În ședință aleșii locali au aprobat Programul de activitate al Consiliului Raional pentru trimestrul IV al anului 2022.