Urmare dispoziției emise, pentru ziua de 14 septembrie 2022, Președintele raionului Drochia, Alexei Vasilean, a convocat în ședință de lucru Comisia de recepție la terminarea lucrărilor de reparație și întreținere curentă a unor drumuri publice de interes raional, informeaz[ PROVINCIAL.
Astfel, au fost verificate lucrările executate pe tronsoanele de drum:
– „L117 – Drumul de ocolire a orașului Drochia” (beton asfaltic pe o suprafață de 1966 metri pătrați),
– „L119 – Chetrosu – Șuri – Drochia” (1000 metri pătrați),
– “L123 G27 – Baroncea – Baroncea Nouă” (779 metri pătrați de beton asfaltic),
– „L124 G27 – Drumul de acces spre s. Gribova” (1390 metri pătrați de beton asfaltic),
– „L128 G27 – Drumul de acces spre s. Hăsnăşenii Mari” (84 metri pătrați și rigolă).
În total, pentru reparația acestor drumuri, aflate în administrarea Consiliului raional Drochia, au fost valorificate mijloace financiare în sumă de 1 855 566,61 lei.