Cei dornici de călătorii în timp și spațiu sunt așteptați la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2022 care va crea o punte între Ieri, Azi și Mâine. Doar în perioada 31 august – 4 septembrie, circa 30 de edituri din România și Republica Moldova vor construi un pod literar peste Prut, dar și peste timp, din 30 de mii de volume de carte, exclusiv în limba română. La construcția inedită vor participa: All, Art, Arc, AGIR, Cartego, Curtea Veche, Didactica, Istros, Cartier, Eikon, Gama, Junimea, Lumen, Universitaria, Vasiliana, Epigraf, Eurodidactica, Humanitas, Institutul Cultural Român, Litera, Nemira, Prut, RAO, Sofia, Trei și alte edituri cu renume.
Vizitatorii Bookfest vor avea ocazia să se plimbe printre paginile celor mai proaspete publicații, să participe la lansări de carte, dezbateri literare, ateliere și întâlniri de suflet cu personalități culturale de pe ambele maluri ale Prutului, precum: Adrian Cioroianu, Dumitru Crudu, Radu Paraschivescu, Emilia Șercan, Sorin Ioniță, Sabina Fati, Cristian Preda, Bogdan Crețu, Ciprian Apetrei, Moni Stănilă, Spiridon Vangheli sau Alexandru Vakulovski.
„Acest eveniment este unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului și mă bucur că am putut continua această frumoasă tradiție de organizare a Salonului Internațional de Carte Bookfest, aici, la Chișinău. Ministerul Culturii a susținut, susține și va susține în continuare atât Salonul Internațional de Carte Bookfest, cât și editurile, bibliotecile și cititorii din Republica Moldova. Cartea este unul din reperele culturale ale oricărei țări,” spune Sergiu Prodan, Ministrul Culturii.
Mihai Mitrică, Directorul Executiv al Asociației Editorilor din România: „Suntem un proiect foarte tânăr, Bookfest-ul a început în 2006 și după doar trei ani, editorii din România au simțit nevoia de a căpăta o dimensiune internațională, precum evenimentele de anvergură ale industriei editoriale. Din 2016, ne-am bucurat să venim la Chișinău, ca urmare a inițiativei a celor doi miniștri ai culturii din acel moment. De atunci a început această frumoasă colaborare și eu sper foarte mult să continue.”
Ediția din acest an se bucură de Înaltul Patronaj al Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și al Președintelui României, Klaus Iohannis.
Ediția 2022 a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău beneficiază de susținerea financiară a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, a Ministerului Culturii din România și a Ministerului Culturii din Republica Moldova, Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) și a Guvernului Suediei în cadrul Proiectului Tehnologiile Viitorului. Organizatorii evenimentului sunt Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Mediacor, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Asociația Editorilor din România.
Calendarul integral al evenimentelor din cadrul ediției Bookfest Chișinău 2022: