10 milioane de m3 de gaze naturale vor fi procurate de SA „Energocom”, în două tranșe, și stocate în depozitele din România. O asemenea decizie a fost luată, ieri, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița.
Stocurile de gaze naturale vor fi procurate și livrate în baza unui contract-cadru de vânzare-cumpărare a gazelor naturale de tip EFET, încheiat între SA „Energocom” și SA „Moldovagaz”.
Pentru prima tranșă, prețul de achiziție va constitui 1458,92 de dolari per 1000 m³ și va fi confirmat prin actul de predare-primire între SA „Moldovagaz” și FJSC „Gazprom”, la care vor fi adăugate costurile de livrare prin sistemul de transport al SRL „Moldovatransgaz”.
A doua tranșă de procurare a gazelor naturale va fi efectuată în luna septembrie, la un preț preliminar de 1881 de dolari per 1000 m³, estimat conform situației din 26 august 2022. SA „Moldovagaz” și Agenția Proprietății Publice vor informa Comisia pentru Situații Excepționale cu privire la costul final.
SA „Energocom” va stoca gazele naturale procurate în ambele tranșe în depozitele din România. Până în acel moment, SRL „Moldovatransgaz” va asigura păstrarea gratuită a stocurilor procurate de către SA „Energocom”.
Totodată, membrii CSE au decis alocarea din bugetul de stat a 322 milioane de lei Societății pe Acțiuni „Energocom”, în scopul majorării capitalului social. Transferarea mijloacelor financiare va fi asigurată de Ministerul Finanțelor, la solicitarea Agenției Proprietății Publice.
Totodată, SA „Energocom” va depune la Comisia Națională a Pieței Financiare actele privind emisiunea suplimentară de acțiuni, pentru notificarea și efectuarea înscrierilor corespunzătoare în Registrul emitenților de valori mobiliare. SA „Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare” nu va percepe comisioane pentru înregistrarea valorilor mobiliare în cadrul emisiunii suplimentare de acțiuni ale SA „Energocom”.