În vederea atenuării efectelor generate de secetă, în fiecare primărie din raionul Cimișlia, prin intermediul Comisiilor locale pentru Situații Excepționale, cu participarea reprezentanților Direcției Agricultură și Industrie Prelucrătoare și Secției pentru Situații Excepționale, la solicitarea producătorilor agricoli, ai căror exploatații au înregistrat pagube, se examinează și evaluează pe teren fiecare cultură în vederea stabilirii gradului de afectare a acestor culturi în urma secetei.
În rezultatul evaluării, vor fi întocmite acte de constatare a pagubelor cauzate culturilor agricole pentru a interveni cu soluții optime.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare pregătește o serie de măsuri menite să susțină producătorii agricoli.
“Vor fi schimbări în legislație, astfel încât, în contractele cu băncile comerciale să fie introdus un punct ce ține de situație de forță majoră, iar agricultorii să nu fie penalizați pentru întârzierea plăților în cazul în care roada le-a fost compromisă în urma calamităților naturale,” spun autoritățile.