Peste 2000 de locuitori ai municipiului Strășeni beneficiază de un sistem de canalizare nou, grație eforturilor comune ale Primăriei Municipiului Strășeni, USAID Moldova și Slovak Aid, informează PROVINCIAL.
Potrivit unui comunicat, proiectul în valoare de 269 de mii de dolari SUA, care prevede extinderea rețelei de canalizare în două sectoare ale municipiului Strășeni și instalarea unei stații de pompare a apelor menajere uzate, a fost dat în exploatare, miercuri, 27 iulie, în prezența șefului misiunii USAID, Scott Hocklander și a Ambasadorului Republicii Slovace, Ivan Pavol.
Noua rețea de canalizare au fost instalată pe o lungime de 4,8 km și conectează gospodăriile din cartierele „Ipoteca” și „Stația Veterinară”, dar și două instituții publice, trei unități de producție locale, și patru agenți economici.
În prezent, rețeaua de canalizare din mun. Strășeni acoperă 76 % din teritoriul orașului.
Daniel Șerban, Directorul Programului Comunitatea Mea, IREX Moldova: „Muncim foarte mult alături de administrația publică locală pentru a dezvolta și îmbunătăți sistemul de canalizare al municipiului Strășeni. Tindem să oferim oamenilor o viață mai bună și împreună să contribuim la un mediu mai curat”.
Programul Comunitatea Mea implementează proiecte de extindere a sistemelor de canalizare și în localitățile Cimișlia, Sireți și Telenești. Valoarea totală a proiectelor în acest domeniu, inclusiv Straseni, este de 500 mii de dolari SUA.